In ultimii cinci ani am întreprins câteva expediţii dificile în căutarea urmelor ostaşilor români din cel de al Doilea Război Mondial, la Odesa, în Crimeea şi Caucazul de Nord, la Harkov, Cotul Donului, Stalingrad şi Stepa Calmucă, devenind adevărate pelerinaje pline de descoperiri neaşteptate şi de dezvăluiri ale unor adevăruri mult prea dure. În rezultatul acestor expediţii am reuşit tipăresc o carte în două ediţii : Cotul Donului 1942. Eroism, jertfă, trădare. Dar speranţa cea mare consta în posibilitatea de a aprinde o lumânare în locurile gravelor bătălii, pe teritoriile unor posibile Memoriale sau Cimitire de onoare sau, pur şi simplu, lângă nişte simple cruci din două scânduri, în memoria zecilor de mii de ostaşi români trimişi la moarte aproape sigură şi căzuţi acolo la datorie. O cugetare militară spune că „războiul se termină atunci când este înmormântat ultimul soldat”. Dacă ar fi să luăm în serios această cugetare, atunci, România se mai află în plin război mondial chiar dacă în 2015 lumea va aniversa 70 de ani de la terminarea lui.Vom reuşi, noi, românii, să arătăm că ne-am înmormântat toţi ostaşii şi, astfel să ieşim din acel război până la pomenita aniversare?…Este o datorie sfântă, o onoare şi o cinste să ne comemorăm, să ne cinstim şi să respectăm eroii şi martirii neamului nostru, să cerem lui Dumnezeu ca jertfa lor să aibă un ecou în conştiinţele urmaşilor lor.