Scurt istoric
In ultimii cinci ani am întreprins câteva expediţii dificile în căutarea urmelor ostaşilor români din cel de al Doilea Război Mondial, la Odesa, în Crimeea şi Caucazul de Nord, la Harkov, Cotul Donului, Stalingrad şi Stepa Calmucă, devenind adevărate pelerinaje pline de descoperiri neaşteptate şi de dezvăluiri ale unor adevăruri mult prea dure. În rezultatul acestor expediţii am reuşit tipăresc o carte în două ediţii : Cotul Donului 1942. Eroism, jertfă, trădare. Dar speranţa cea mare consta în posibilitatea de a aprinde o lumânare în locurile gravelor bătălii, pe teritoriile unor posibile Memoriale sau Cimitire de onoare sau, pur şi simplu, lângă nişte simple cruci din două scânduri, în memoria zecilor de mii de ostaşi români trimişi la moarte aproape sigură şi căzuţi acolo la datorie. O cugetare militară spune că „războiul se termină atunci când este înmormântat ultimul soldat”. Dacă ar fi să luăm în serios această cugetare, atunci, România se mai află în plin război mondial chiar dacă în 2015 lumea va aniversa 70 de ani de la terminarea lui.Vom reuşi, noi, românii, să arătăm că ne-am înmormântat toţi ostaşii şi, astfel să ieşim din acel război până la pomenita aniversare?…Este o datorie sfântă, o onoare şi o cinste să ne comemorăm, să ne cinstim şi să respectăm eroii şi martirii neamului nostru, să cerem lui Dumnezeu ca jertfa lor să aibă un ecou în conştiinţele urmaşilor lor.
Imnul închinat eroilor nostri
In sunete de fanfara, in mars inaripat,
Cu cantecul pe buze, Ei au plecat din sat.
Au devenit eroi pentru Hotar si Glie
In loc sa moara acasa, traiesc in vesnicie.
Sunteti in sfere inalte, aproape de Cel Sfant
Caci ati platit cu viata al Patriei Pamant.
Intru memoria voastra, ai Neamului Eroi,
Ingaduit sa fie un gest facut de noi:
Un monument simbolic, o cruce crestineasca;
In dreptul ei, sateanul, de voi, sa-si aminteasca,
Descoperindu-si capul, sa uite de nevoi,
Falindu-se, cu faptul c-avem si noi eroi.

Eroi noștri
Cervenciuc Gheorghe | Holca Leon Clement | Leuciuc Constantin | Panzar Stefan |
Buceschi Aurel | Cervinschi Gheorghe | Hatnean Vasile | Lutac Leun |
Prepeliuc Aurel | Baltinas Arcadie | Croitoru Nicolai | Hatnean Ion |
Lutac Stefan | Pascari Ion | Baltinas Mihai | Croitoru Vasile |
Hatnean Constantin | Lungu Constantin | Panzar Ion | Buta Ion |
Diaconescu Ion | Hatnean Ioan | Leuciuc Emilian | Procopciuc Nicolae |
Burduja Dumitru | Dobre Gheorghe | Hladiuc Ion | Motriuc Ilie |
Panzar Stefan | Buzuleac Gheorghe | Greciuc Ilie | Hostiuc Gheorghe |
Manciuc Victor | Rascol Ilie | Buzuleac Ion | Greciuc Ioan |
Holca Teodor | Nosec Nitu | Rusti Teodor | Bleanca Vasile |
Gorgan Nita | Isepciuc Ion | Nosec Gheorghe | Rauliuc Ioan |
Cervinschi Beniamin | Greciuc Ion | Iriciuc Gheorghe | Nosec Gheorghe |
Rauliuc Teodor | Romas Nicanor | Solonar Stefan | Buceschi Gheorghe |
Cehoi Nicolai | Greciuc Vasile | Jureschi Nicolai | Nedelcu Gheorghe |
Cervinschi Toader | Holca Gheorghe | Jureschi Aurel | Petruc Vasile |
Cimpoies Petru | Holca Nicanor | Jureschi Nicolai | Puiu Ion |
Stanescu Leon | Chindrus Vasile | Holca Vasile | Jureschi Toader |
Puiu Nicolae | Stanescu Gheorghe | Sauciuc Vasile | Truscan Ion |
Turturean Leon | Turturean Vasile | Ujeniuc Ion | Uriciuc Vasile |
Uriciuc Gheorghe | Uratu Gherasim | Vasiliniuc Iustin | Vasiliniuc Vasile |
Varasciuc Vasile |