Secretar general

Calinescu Mihai Valerian

Program audiențe:
  • Vineri: 8.30-11.30

(1)Secretarul îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:

  •  participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local;
  • coordonează compartimentele şi activităţile cu caracter juridic, de stare civilă, autoritate tutelară şi asistenţă socială din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului local;
  • avizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitatea acestora, contrasemnând hotărârile pe care le consideră legale;
  • avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului;
  • urmăreşte rezolvarea corespondenţei în termenul legal;
  • asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local şi efectuarea lucrărilor de secretariat;
  • pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local;
  • asigură comunicarea către autorităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau de primar, în termen de cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel;
  • asigură aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor şi dispoziţiilor cu caracter normativ;
  • eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor cu caracter secret, stabilit potrivit legii;
  • legalizează semnături de pe înscrisurile prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, în condiţiile legii.

(2)Secretarul poate coordona şi alte servicii ale aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, stabilite de primar.

(3) Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local ori de primar.

Scroll to Top
Primăria Pătrăuți
Politica de cookie

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Aceste cookie-uri pot proveni de la urmatorii terti:Google Analytics, Google.com si acest site. "Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizatorul de internet, precum personalizarea anumitor setari. Politică de cookies